OMS estimează că 23 de milioane de persoane ar putea fi afectate de cutremurele din Turcia și Siria
Un numar de peste 13 milioane de persoane din Turcia au fost afectate de puternicele cutremure de pământ cu magnitudinea 7,7, respectiv 7,6, care au lovit luni regiunea de frontieră turco-siriană, potrivit estimărilor Guvernului de la Ankara, informează Agerpres. „Trăim cel mai mare dezastru din ultima sută de ani. Acest cutremur i-a afectat în mod direct pe 13,5 milioane dintre cetăţenii noştri”, a declarat marţi ministrul turc pentru urbanism, Murat Kurum. Operaţiunile de salvare continuă.
Unele drumuri sunt în continuare inaccesibile şi se lucrează în prezent pentru ca ele să devină din nou practicabile. În unele regiuni nu există apă curentă, însă se depun eforturi pentru a repara pagubele cât mai repede posibil şi pentru ca oamenilor să le fie furnizată apă potabilă, a detaliat ministrul turc.
„Durerea este de nedescris”, a subliniat el, adăugând că fiecare oră este preţioasă. Murat Kurum a încercat să-şi încurajeze compatrioţii, subliniind că la precedentele cutremure mai multe persoane au fost salvate chiar şi după 100 de ore.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat șapte zile de doliu național pentru victimele cutremurelor care au lovit ieri Turcia.
ESTIMĂRILE OMS
Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremurele care au zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei luni, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis sprijin pe termen lung după trimiterea primelor ajutoare de urgenţă, informează AFP.
„Hărţile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt potenţial expuse, dintre care circa 5 milioane sunt persoane vulnerabile“, a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a consiliului executiv al organizaţiei.
„OMS cunoaşte capacitatea puternică de reacţie a Turciei şi consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat şi mediu”, a adăugat ea.
OPERAȚIUNILE DE SALVARE CONTINUĂ
Bilanţul cutremurelor care au lovit luni Turcia şi Siria a ajuns la aproape 4.900 de morţi, însă amploarea dezastrului în regiunea de frontieră dintre cele două ţări este încă neclară.
Autoritatea oficială de salvare din Turcia (AFAD) a anunţat marţi că bilanţul seismului puternic care a zguduit ţara a ajuns la 3.381 de decese. De asemenea, 4.890 ar fi numărul total al victimelor în Turcia şi Siria în urma acestei serii de cutremure.