News

Aniversarea de 25 de ani a Dr. Oetker România – o experiență plină de bucurie pentru copiii din cadrul SOS Satele Copiilor România

Cu ocazia aniversării a peste 25 de ani de momente dulci în România, Dr. Oetker a găzduit, în data de 26
iunie, un eveniment special în cadrul căruia a primit peste 120 de copii și însoțitori din cadrul
organizației SOS Satele Copiilor România. Această întâlnire a avut loc la fabrica Dr. Oetker din Curtea de
Argeș.
Copiii și însoțitorii din cadrul programelor SOS Satele Copiilor au sosit la Curtea de Argeș în două grupuri,
unul din București și Teleorman și celălalt din Sibiu-Cisnădie. Programul a inclus o vizită în fabrică, unde
copiii au avut ocazia să descopere și să înțeleagă procesul de fabricație al produselor Dr. Oetker, de la
amestecarea și dozarea ingredientelor și până la procesul de ambalare și pregătire pentru livrarea
acestora în magazine. Pe lângă vizită, copiii au avut parte și de o scurtă prezentare a istoriei Dr. Oetker
în România și au putut savura câteva dintre produsele companiei.
Parteneriatul cu SOS Satele Copiilor, inițiat ca un program pe termen lung, a presupus, încă de la
început, o implicare deosebită a companiei Dr. Oetker. În cadrul parteneriatului, Dr. Oetker se implică în
programe dedicate promovării unei vieți normale, fără griji, și acordă o atenție deosebită sprijinirii
proiectelor SOS Satele Copiilor și a celor peste 1000 de copii din programele lor, dorind să ofere bucuria
unei familii normale, unite în jurul bunătăților de pe masă, în special în perioadele de sărbătoare.
”Sărbătorim 25 de ani de Dr. Oetker în România, plini de bucurii și momente dulci. Ne-am dorit să avem
alături de noi, la această aniversare, copiii din programele SOS Satele Copiilor, care, acum că a sosit
vacanta, ne-au vizitat în fabrica de la Curtea de Argeș. Au avut parte de un tur al fabricii, de o prezentare
despre istoria Dr. Oetker în România, și, bine-înțeles, de bunătățile pregătite de colegele noastre din
bucătăria Dr. Oetker. Suntem bucuroși că, de peste 10 ani, Dr. Oetker se implică în programe dedicate
promovării unei vieți normale, lipsite de griji și acordă o atenție deosebită sprijinirii proiectelor SOS
Satele Copiilor.” Ioana Iacobescu, Marketing Manager Dr. Oetker România
”Suntem recunoscători pentru tot sprijinul pe care îl primim din partea Dr. Oetker, vechii si bunii noștri
prieteni. De peste 10 ani, sunt alături de noi în momentele importante, susțin integral cheltuielile unei
case de tip familial din București și se implică constant pentru copiii din programele SOS. Vizita
organizată în fabrica Dr. Oetker a fost o experiență inedită pentru cei peste 100 de copii din programele
Sibiu, București și Teleorman. S-au bucurat de timpul petrecut împreună și de tot ceea ce au văzut și
învățat. Pentru mulți dintre aceștia, excursiile cum a fost cea la Dr. Oetker sunt ocazii unice de a ieși din
propriile comunități. Vă mulțumim pentru oportunitate, pentru o zi încărcată de amintiri și pentru că le
faceți copiilor vacanța mai frumoasă.” Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România
Cu o tradiție de peste 130 de ani pe plan internațional, Dr. Oetker aduce oamenii împreună pentru a
crea și a împărtăși momente cu adevărat importante. De peste 25 de ani, Dr. Oetker a adus în România
produse de calitate superioară și a dezvoltat parteneriate care exprimă bucuria de a fi acasă și de a oferi
celor dragi tot ce este mai bun. Povestea a început în 1998, când pasiunea pentru lucrul bine făcut a
adus împreună două companii de prestigiu la Domnești, Argeș: Regal Corporation și Dr. Oetker. Această
fuziune a marcat începutul unei călătorii extraordinare în peisajul culinar românesc. Din 2002 activitățile
de producție și inovație s-au mutat în fabrica modernă din Curtea de Argeș.

Despre SOS Satele Copiilor România
De 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea
părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. La nivel național, SOS Satele Copiilor
derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor, de întărire a familiei și o serie de proiecte pentru
tinerii aflați în situații de risc. Asociația SOS Satele Copiilor România este considerată un model de bună
practică în protecția copilului și se numără printre inițiatorii modelului caselor de tip familial în România,
al centrelor de consiliere și sprijin pentru copii și părinți din comunități.
Despre Dr. Oetker România
Dr. Oetker România face parte din grupul internațional Dr. Oetker, unul dintre cei mai importanți
producători de produse alimentare la nivel global. Prezentă în peste 40 de țări, compania este
recunoscută pentru calitatea superioară a produselor sale și pentru angajamentul său față de inovație și
satisfacția clienților. De 25 de ani, prin inovație constantă și preocupare pentru calitate, Dr. Oetker
România continuă să fie un partener de încredere în fiecare bucătărie, aducând în casele românilor
momente autentice și savuroase.