GeneralStyle

Casa lui Simion din Șaroș o poveste readusă la viață de medieșeanul Flavius Dordea

Nova Tv Medias

„Casa lui Simion” din satul Șaroș pe Târnave este o poveste care a fost readusă la viață de medieșeanul Flavius Dordea.

El a renunțat la tehnicile moderne de construcție și s-a inspirat din una din cele mai bune cărți referitoare la reparația caselor vechi din zona de Sud a Transilvaniei, un ghid al Asociației Monumentum. Astfel, la final între 40%-45% din materialele de construcții au fost reutilizate, iar mobilierul în proporție de 70% a fost fie reparat sau restaurat, fie realizat nou din cherestea reciclată.

Înconjurat de prieteni care au renovat case vechi săsești în jurul Mediașului înaintea sa, Flavius a fost surprins să vadă cu cât drag fac acest lucru, chiar dacă nu îi legau prea multe amintiri de casa pe care o luau în proprietate.

O mică casă cu arhitectură tradițional românească au avut și bunicii mei în satul Șaroș pe Târnave. A fost locul în care mi-am petrecut cel mai mult din timpul liber al vacanțelor, un colț de lume de care mă leagă doar amintiri plăcute. Casa a rămas în grijă părinților mei, timpul a trecut, iar acum câțiva ani am găsit potrivit să începem reparația și pe cât posibil restaurarea ei. Cred că a fost și dorința de a salva o filă din povestea familiei mele”, a povestit medieșeanul.

COMUNICATE24
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.